“Azi”, “mâine”, și “ieri”
— coordonatele poveștii care sunt.
Împărtășite, înăbușite, rescrise
și refăcute după fiecare amintire.

Iubirea și compasiunea sunt calități ascunse în genele noastre. Însă, viciile se adăpostesc tot în țesătura organică a naturii umane. […] Toate trăsăturile, atributele, care ne constituie firea se află, încă de la început, în formă latentă.[…] Așa cum afirmă Buddha, nu există un început sau final al lumii și al firii noastre întrucât nimic nu există într-o manieră intrinsecă, permanentă și lipsită de interdependență.

A fi sau a nu fi autist, asta este întrebarea, iar, dacă ești autist, cei din jur și-au pus problema existenței abilității cuiva de a deveni mai puțin sau deloc autist. Ce este autismul? Putem deschide Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale (DSM-V) și vedea termenul “TSA” care conține cuvântul “tulburare”, adică, termenul de dizabilitate mentală. Este autismul o dizabilitatate? Nu, întrucât ceea ce este “problematic” pentru calitatea vieții unui autist și a familiei sale nu este autismul, ci acele trăsături asociate diagnosticului “TSA” care vin din împletirea dintre mediul înconjurător și modul autistului de a putea învăța a fi integrat social, autonom și fericit. În esență, autistul are un mod diferit, decât cel al majorității, de a putea fi integrat social, autonom și fericit, din cauza unor factori biologici.

Ploaia de afară, din suflet, sau cea pe care o simți când dușul curge peste tine, cade uneori peste întreaga ta viață, ca și cum ai fi un om înecat sau ca și cum ai fi un pește pe uscat. Ce poate fi mai răcoros decât puțină frică, incertitudine, o doză de destabilizare? […] Însă ploaia o fi de vină? Sau, mai degrabă, vina—nu se poate vorbi de vină când intră atâtea în joc—stă pe umerii convingerilor noastre care, precum niște lanțuri de oțel, încearcă să oprească rocile din a înota prin râu.

Lansarea căștilor AirPods Pro 3 ne arată clar apariția unei ere în care cyborg-ul se manifestă în carne, metal și oase; o eră a utopiei sau a distopiei în care barierele lingvistice se disipă. Impactul abilității acestor căști de a-ți traduce instant din aproximativ orice limbă este unul radical, așa cum argumentează filosoful Mihnea Măruță în articolul său “Căștile care traduc: cinci consecințe”.

Procesarea corporală, care o include și pe cea afectivă, mi-a arătat că sunt diferit de colegii mei din clasele primare, că sunt exclus pentru că sunt diferit/greșit într-un anumit fel, că sunt atipic. Nu a fost nevoie ca cineva să îmi spună “bolnavule, autistule” pentru a mă simți inadecvat.

Unul dintre pașii cruciali în dezvoltarea mea a fost tranziția, de la a pricepe că am de făcut x la a înțelege de ce să fac x. Când eram destul de mic, cinci sau șase ani, cred, am remarcat clar tranziția, când am văzut, într-o enciclopedie pentru copii, un desen naiv cu muntele Kilimangioaro. Atunci am aflat de existența sa și, astfel, mi s-a încolțit idea că există o infinitate de informații de descoperit.

Dacă m-aș întoarce în copilărie, dintre tot ceea ce a adus nou centrul Horia Moțoi, eu aș fi implantat în mințile părinților mei idea de a folosi o intervenție asupra mea înainte ca eu să fi împlinit patru ani și le-aș fi implantat idea de a folosi principiile intervenției timpurii ESDM. Fiind diagnosticat la vârsta de trei ani, încă eram suficient de mic pentru a putea fi aplicată asupra mea intervenția Early Start Denver Model (ESDM); această metodă este aplicabilă copiilor între unu și patru ani.

Pentru a continua/a începe a fi și a fi în mod prosper este nevoie de a colabora, iar încurajarea colaborării se face (și) prin cultivarea coeziunii interumane, a unui simț de noi. Este important ca în cadrul acestei coeziuni să fie respectată proporția dintre diferențiere (individ) și unitate (grup).

Consecința epistemică a vulnerabilități radicale este că sporirea reală a cunoștințelor nu are loc în conformitate cu circumstanțele, tiparele și convingerile tale. Astfel, obținerea de cunoștințe necesită un risc și o provocare, adică, riscul ca tu să nu reușești sau să îți irosești timpul și provocarea de a găsi metode și idei noi.

Prin a fugi de propria vulnerabilitate și a te ascunde în costumul fantasmagoric al autonomiei totale, doar îți amplasezi instabilitățile în afara orizontului conștientului. Există o corelare între această fugă și convingerea împământenită prin educație că marginea propriului trup este aceeași cu marginea propriului sine. Corelarea dintre fuga de propria vulnerabilitate și convingerea cel puțin tacită că marginea propriului trup este și marginea propriului sine este că prin această convingere îți inoculezi impresia tacită că nu depinzi deloc de mediul din jur, iar această impresie te face să te simți absolut autonomă într-un mod tacit.