Neuroștiința contemporană a creierului autist a dus la articularea ipotezei cognitive a conectivității perturbate, eng., disrupted connectivity hypothesis. Ipoteza susține că autismul este caracterizat printr-o conexiune slăbită între circuitele neuronale fizic îndepărtate și printr-o conexiune întărită între circuitele fizic apropiate. Conform acestei ipoteze, procesarea ansamblului (e.g., socializarea, anticipare pe termen lung, flexibilitatea) ar fi deficitară, iar procesarea detaliilor (e.g., performanța vizuală și auzul absolut) ar fi sporită.

Vara aceasta, foarte probabil, mergeți la mare, la munte, într-o țară stranie, acasă, în altă parte sau nicăieri. […] Cerul senin, aerul uscat, moleșeala, copacii verzi strălucitori și alarme sms anti-caniculă care înnebunesc mințile abundă.

Fluxul temporal înțeles în dinamica sa ne scoate din perspectiva naivă în care ne raportăm la conținutul unei trăiri exclusiv prin prisma prezentul.  Un episod din trecut a fost, la un moment dat, un episod prezent. În clipa în care am trăit episodul, l-am trăi în mod intens. Astfel, nu conținutul clipei ne face să o trăim în mod intens, ci poziția conținutului pe axa temporală.

Am fost duminica trecută la filmul Perfect Days (Zile Perfecte) care mi-a plăcut chiar mult. Plecând de la starea pe care mi-a lăsat-o am coagulat idei. Filmul funcționează, în acest articol, ca pretextul scrierii unui eseu despre diferență, repetiție și interpretare.

Să sesizăm vidul dintre lucruri, să plimbăm privirea în jurul obiectelor, în loc să o fixăm doar pe obiect, ne conferă acel spațiu-timp propice creativității. Să sesizăm vidul dintre lucruri, să plimbăm privirea în jurul obiectelor, în loc să o fixăm doar pe obiect, ne conferă acel spațiu-timp propice creativității.

Uneori, viața ni se derulează precum un film mental pe repeat întrucât felul în care pricepem este șlefuit de tipare care, precum niște filtre, ne pot inocula impresia că avem obstacole, obligații și probleme pe care nu le avem de fapt.

Pe lângă mărimea noastră minusculă, suntem amplasați într-un labirint complex de configurații neuronale, obișnuințe, paradigme și relații interumane. Totul ar fi putut să fie complet altfel. Am fi putut să nu fim. Indiferent de conținutul trăirilor noastre, ele conțin ceva care ne poate îmbogăți. Determinare, speranță, conștientizare, fascinație, contemplare, beatitudine se pot găsi sau pot fi potențate în oricare moment.

Autismul nu este ceva pe care îl ai ci este un mod specific de a fi. Nu există o margine între ceea ce sunt și autismul meu. Când spun că trăsăturile mele autiste nu sunt o problemă, spun că accept existența lor și că le văd ca pe un punct de plecare în felul în care mă raportez la ceea ce fac sau gândesc.

Fiecare notă, melodie și armonie se insuflă în ceea ce sunteți și transfigurează, prin rezonanța lor, tot ceea ce există într-un spațiu perceptual eliberând ceea ce înainte era acoperit. Notele alterează ceea ce poate să fie și cine sunt. Ceea ce e de zis, ceea ce a fost și ceea ce ar putea fi, se împletește în sfera acum-ului și prin muzică prezentul își permite să radieze într-u tranchilitate. 

To fruitfully open the space for the encounter between the philosophical field of phenomenology and the neurodivergent condition of autism, I asked Valeria Bizzari for an interview on phenomenology’s perspective upon autism and neurodiversity.

The woods murmur silence as their invisible shadow blurs the line between earth and sky, replacing presence with the breath of non-being, a non-breath, the night dilates throughout matter. The sun falls into the invisible, and the moon is covered beneath clouds as a spectre with its never-shining light.