Poliglotă afectivă

Fiind recent ziua mamei mele, am scris o mini poveste care redă felul în care o văd acum:

Ea contemplă în oglindă văzând multe variante care variază când se simte pe sine însăși diferită din cauza clipelor încărcate cu bucurie, calm, dubiu, confuzie, teamă și așa mai departe. Versiunile din oglindă grăiesc limbi pe care ea le poate învăța doar dacă își explorează propriile stări. Canapeaua de lângă îi poate amplasa privirea spre o grădină cu palmieri și flori multicolore. Dacă deschide ușa firavă și subțire de sticlă din fața canapelei, ea poate explora acel colț calm care îi amintește de siguranța râvnită prin călătorirea zărilor. Deși a făcut-o adesea, ea nu mai pășește acum acolo, întrucât își canalizează energia pe a pluti înăuntru; ea face asta pentru a atinge o nouă împăcare ce izvorăște din râul auto-acceptării pe care deja l-a lărgit prin explorarea ghidată a traumelor. Recent, ea este tot mai bucuroasă întrucât a învățat multe limbi ale variaților interioare, devenind, astfel, o poliglotă a ritmurilor metabolice afective. Nu știe ce va descoperi, nu știe dacă se va împotmoli, însă știe că este o picătură într-un ocean imens care curge în neștire, urmând impulsurile curenților misterioși ai schimbării.