Celălalt nu este o limită, ci cineva alături de care poți înflorii. Intimitatea intersubiectivității o numesc căldură, compasiune sau prietenie. Când această intimitate are loc, raportările fiecăruia la el însuși și la ce este în jur converg într-un spațiu comun în care, parțial, eul devine un noi.

Am fost duminica trecută la filmul Perfect Days (Zile Perfecte) care mi-a plăcut chiar mult. Plecând de la starea pe care mi-a lăsat-o am coagulat idei. Filmul funcționează, în acest articol, ca pretextul scrierii unui eseu despre diferență, repetiție și interpretare.

Să sesizăm vidul dintre lucruri, să plimbăm privirea în jurul obiectelor, în loc să o amplasăm doar pe obiecte, ne poate conferi acel spațiu-timp propice creativității. Vidul este golul care permite paharului și ușii să inspire și expire obiecte. Fără vid nu ar exista schimbare.

Privit din perspectiva întregii săgeți a timpului, momentul prezent nu va mai fi prezent, nu va mai fi concret și intens. Astfel, intensitatea și concretețea unei trăiri nu ține doar de factori psihici sau externi, ci și de poziționarea temporală a trăirii.

Creierul este un ocean de “fire” întortocheate care nu pot fi cu adevărat împărțite în bucăți care funcționează independent  (Kana 2022, 112-113). În literatura de specialitate, aceste bucăți sunt numite regiuni neuronale, iar o rețea neuronală este un grup de “fire” care colaborează des pentru îndeplinirea unor funcții comune.

În articolul anterior am prezentat ipoteza neuroștiințifică a ceea ce este autismul și am descris care părți din creierul lor sunt adesea diferite. Mai jos voi prezenta, succint, alte informații despre creierul autist.

Neuroștiința contemporană a creierului autist a dus la articularea ipotezei cognitive a conectivității perturbate, eng., disrupted connectivity hypothesis. Ipoteza susține că autismul este caracterizat printr-o conexiune slăbită între circuitele neuronale fizic îndepărtate și printr-o conexiune întărită între circuitele fizic apropiate. Conform acestei ipoteze, procesarea ansamblului (e.g., socializarea, anticipare pe termen lung, flexibilitatea) ar fi deficitară, iar procesarea detaliilor (e.g., performanța vizuală și auzul absolut) ar fi sporită.

Uneori, viața ni se derulează precum un film mental pe repeat întrucât felul în care pricepem este șlefuit de tipare care, precum niște filtre, ne pot inocula impresia că avem obstacole, obligații și probleme pe care nu le avem de fapt.

Pe lângă mărimea noastră minusculă, suntem amplasați într-un labirint complex de configurații neuronale, obișnuințe, paradigme și relații interumane. Totul ar fi putut să fie complet altfel. Am fi putut să nu fim. Indiferent de conținutul trăirilor noastre, ele conțin ceva care ne poate îmbogăți. Determinare, speranță, conștientizare, fascinație, contemplare, beatitudine se pot găsi sau pot fi potențate în oricare moment.

Autismul nu este ceva pe care îl ai ci este un mod specific de a fi. Nu există o margine între ceea ce sunt și autismul meu. Când spun că trăsăturile mele autiste nu sunt o problemă, spun că accept existența lor și că le văd ca pe un punct de plecare în felul în care mă raportez la ceea ce fac sau gândesc.