Diferența dintre a ști “că” și a ști “de ce”

Unul dintre pașii cruciali în dezvoltarea mea a fost tranziția, de la a pricepe că am de făcut x la a înțelege de ce să fac x. Când eram destul de mic, cinci sau șase ani, cred, am remarcat clar tranziția, când am văzut, într-o enciclopedie pentru copii, un desen naiv cu muntele Kilimangioaro. Atunci am aflat de existența sa și, astfel, mi s-a încolțit idea că există o infinitate de informații de descoperit. În acel moment, am trecut de la trebuie să învăț la a înțelege de ce să învăț. Acest pas a fost, în dezvoltarea mea, una dintre piesele de rezistență în integrarea mea în cadrul intersubiectivității—intersubiectivitatea este spațiul de intersecție între punctul meu de vedere și punctele de vedere ale celorlalți. Prin a fi curios, prin a înțelege de ce să fiu deschis spre chestii noi, mi s-a disipat, treptat, tendința de a rămâne fixat pe ce îmi era deja familiar.

Tranziția de la trebuie să la pricep de ce să a adus cu sine un salt fundamental. Dacă înainte activitatea de exercitat era o corvoadă, întrucât era ceva pe care îl făceam ca să obțin altceva, atunci când i-am priceput rostul, activitatea a devenit intrinsec motivantă. Astfel, fricțiunea simțită s-a disipat. Tranziția nu a fost minoră, ci a constat într-o transformarea a întregii raportări la propriile interese și la distincția dintre activități cu sau fără sens. Transformarea s-a produs lent, nu a ținut de o rețetă explicită, ci de a-mi deveni chiar ușor să încep activitatea astfel încât să pot fi suficient de atent și implicat pentru a-mi deveni rostul acesteia clar. Deși îmi amintesc vag, a existat un timp în care vorbitul, îmbrăcatul, cititul și multe altele erau cerințe stranii și derutante. În prezent, nici nu le mai pot numi cerințe, ci însușiri ale modului în care mă comport în lume, în care navighez realitatea.