O poezie: Azi, mâine și ieri.

În vid exist și mă frământ cumulativ
precum bulgărele de nea.
Astfel, precum tot și toate, degaj energie,
tinzând către o ordine
care nu se va putea să nu se spargă.
În fiecare clipă
mă pot face
pe mine să exist altfel prin
însăși modul meu de
a mă împleti spre acțiune prin
gesturi ce așteaptă
a fi interpelate, interpretate
și recodificate prin ochii
unui “altul”
care le așează într-un
rost
străin
firii ce le-a fost înfiripate-n fire
din fire.

“Azi”, “mâine”, și “ieri”
— coordonatele poveștii care sunt.
Împărtășite, înăbușite, rescrise
și refăcute după fiecare amintire.
nu mai am nimic de zis
decât să ne construim, frumos,
un castel de nisip, călduros,
prin care să ne scrijelim
pe piept noi și noi coordonate.