Adevăr și simulare
Senzația existenței unui compas universal care ghidează clar și ferm convingerile tuturor aparține exclusiv trecutului. Linia de demarcație dintre opinie și cunoaștere este blurată și adesea ștearsă. Trăim într-o hiper-realitate izvorâtă din eficiența formidabilă a producerii de informații. Astfel, informația devine o comoditate (Society of The Spectacle) și propagarea ficțiunilor mascate devine atât de facilă încât nu mai avem de ce să distingem între real-iluzoriu-inexistent, adevăr-fals-absurd (Simulacra and Simulation). Ne aflăm într-un joc al virtualului, al simulacrului care și-a pierdut originea; este un joc în care ceea ce înainte era numit adevăr sau realitate devine doar o altă componentă a țesăturii ficțiunilor. Toate faptele sunt amestecate în discursuri, narative și opinii. În acest joc al virtualului, fiecare are “adevărul” său într-o mare de bule și influenceri.
Secțiuni: 1. Ce funcții au avut adevărul și realul? De ce am inventat aceste cuvinte?, 2. Am căutat vreodată adevărul și realul?, 3. Să căutăm adevărul și realul sau falsul și fictivul?
1.Ce funcții au avut adevărul și realul? De ce am inventat aceste cuvinte?
Funcția adevărului, sau mai bine zis, funcția distincției adevărat-fals-absurd, a fost cea de a stabili ferm ceea ce nu ne este îngăduit să credem dacă ne ghidăm după gânduri pentru a ajunge la rezultate. Funcția realului, sau mai bine zis, funcția distincției real-iluzoriu-inexistent, este de a îi permite funcției adevărului să ne ghideze interacțiunile cu mediul. Adevărul, falsul și absurdul sunt, la bază, indicatori care ne ghidează practica declarativă, adică, practica de a forma aserțiuni, e.g., “afirm că x este y” sau “afirm că x nu este y”. Prima aserțiune susține că aserțiunea “x este y” este adevărată, în timp ce a doua aserțiune susține că aserțiunea “x este y” este falsă. Adevărul este 1, iar falsul este 0. Adevărul este ceea ce avem voie să gândim, falsul este ceea ce nu avem voie să gândim. Absurdul este ceea ce nu avem voie să gândim pentru că nu poate avea vreo legătură cu acea aserțiune sau acel context. Cu alte cuvinte, la nivelul cel mai de bază, adevărul și falsitatea sunt semne de circulație ale gândirii. După următorul paragraf invoc două exemple pentru împământarea abstracțiunilor.
Atunci când vrem să folosim aserțiuni pentru a ne ghida interacțiunea cu mediul, avem nevoie să clasificăm relația dintre aserțiuni și mediu. Toate aserțiunile a căror proprietăți și entități descrise corespund cu chestii din mediu sunt aserțiuni adevărate, iar entitățile și proprietățile care aparțin mediului sunt chestii reale. Chestiile care nu aparțin mediului sunt inexistente. Chestiile iluzorii par reale însă nu sunt. Strict vorbind, chestiile inexistente nu sunt chestii; când gândim “x nu există” noi gândim, de fapt, “aserțiunea x se referă la ceva diferit de orice chestie care există.” Atunci când folosim aserțiuni pentru a ne ghida interacțiunea cu mediul, următoarele relații dintre aserțiuni și mediu au loc: 1. o aserțiune este adevărată dacă se referă la chestii reale, 2. o aserțiune este falsă dacă nu se referă la chestii reale, 3. o aserțiune este iluzorie dacă aceasta doar pare că se referă la chestii reale, 4. o aserțiune este absurdă dacă este în sine inaplicabilă. Enunțurile 1-4 sunt cele adoptate de teoria corespondenței a adevărului.
O încurcătură: există aserțiuni despre chestii din trecut care sunt adevărate. Însă, după definiția mea, o aserțiune este adevărată doar dacă se referă la chestii reale, iar chestiile din trecut sunt considerate a nu mai fi reale. Soluția mea este cea de a afirma că toate chestiile din trecute sunt “reale”, însă reale într-un mod diferit decât chestiile din prezent. Asta se aplică și chestiilor din viitor.
Dacă vrem să ne ghidăm mersul la supermarket după următoarele gânduri “este la stângă”, “este la dreapta”, “îmi amintesc că tot timpul l-am găsit când am mers la stângă”, atunci nu ne este îngăduit să gândim “supermarketul este simultan la stângă și la dreapta” sau “supermarketul este la dreapta”. Dacă ne-am da voie să gândim că “supermarketul este la dreapta”, atunci am merge la dreapta și nu l-am găsi. În realitate, supermarketul este la stângă și nu există un supermarket la dreapta. Un alt exemplu, gândul “copacul din curte este înflorit” este adevărată dacă și numai dacă aserțiunea “copacul din curte este înflorit” se referă la o proprietate reală a copacului din curte.
Pentru a defini adevărul și falsul independent de considerații metafizice, adopt poziția pragmatistă conform căreia gândurile utile pentru a obține x sunt adevărate și gândurile dăunătoare obținerii lui x sunt false. Însă, consider că tot timpul este util, atunci când ne raportăm la mediu, să corelăm adevărul cu realul, iar falsul cu iluzoriul și inexistentul.
Rezumat:
adevărul și falsul sunt semne de circulație ale gândirii care separă:
gândurile permise într-un anumit sistem de reguli = gânduri utile
gândurile interzise într-un astfel de sistem = gânduri inutile
Realul și inexistentul sunt două seturi în care punem chestii:
x aparține setului “realul” doar dacă x aparține mediului
x aparține setului “inexistentul” doar dacă aserțiunea “x” nu se referă la nici un membru al setului “realul”.
Ce am scris mai sus sunt propriile gânduri despre ce este adevărul-falsul-absurdul și realul-inexistentul-iluzoriul. Spun asta întrucât există poziții filosofice diferite asupra aceluiași subiect.
2. Am căutat vreodată adevărul?
Pare că răspunsul evident este “da!”. Însă, situația nu este așa de simplă. Pentru a obține adevărul este nevoie de efort și, poate, inclusiv de renunțarea la convingeri înrădăcinate din copilărie. A căuta minciuni gogonate este facil și reconfortant pentru că nu necesită cercetare, ci doar acceptarea unor opinii. Adevărul nu este obligat să se conformeze dorințelor noastre. Însă, ficțiunile se pot mula după noi tot timpul. Evident, dat limitările actuale, mai avem nevoie de câteva adevăruri pentru a naviga mediul. Conform acestui tablou, avem toate motivele să credem că nu am căutat niciodată adevărul, ci ficțiunea. Dacă nu am căutat intrinsec adevărul niciodată și dacă tot timpul am îmbrăcat totul în narative, atunci am trăit tot timpul într-o hiper-realitate, într-un soi de simulare care s-a mulat după tot ceea ce am perceput.
Secțiunea anterioară ne arată de ce, adesea, noi am folosit distincțiile adevărat-fals-absurd și real-inexistent-iluzoriu. Însă, nu ne-a arătat dacă am căutat adevărul de bună voie sau dacă am fost forțați subtil de circumstanțe. Creierul uman a fost optimizat pentru sporirea echilibrul organismului, nu pentru căutarea adevărului. Din acest motiv, există în noi forțe ostile adevărul.
Totuși, adesea am auzit că savanții și înțelepții au căutat adevărul în mod intrinsec. Însă, oare, aceștia chiar adevărul l-au căutat sau, fără să își dea seama, au căutat altceva? Din păcate, nu am o ozenea marțiană pentru a verifica intențiile tuturor. Însă, nu mă pot da bătut. Din acest motiv, pentru a răspunde la întrebarea dacă mai căutăm adevărul în mod intrinsec, voi articula motivul pentru care îl caut în acest fel. Dacă eu îl caut în mod intrinsec, atunci este aproape sigur că și alții fac la fel.
De ce aleg să caut adevărul în mod intrinsec? Curiozitatea. Pentru mine, curiozitatea este un scop în sine. Curiozitatea este satisfăcută prin obținerea adevărurilor. Întrucât rezultatul satisfacției curiozității constă în obținerea adevărurilor, adevărul devine un scop în sine. Asociez adevărul cu satisfacția curiozității. Astfel, adevărul devine un scop în sine.
3. Să căutăm adevărul și realul sau falsul și fictivul?
Personal, cum am afirmat deja, sunt pro adevăr. În secțiunea anterioară am articulat motivele pentru care cineva ar prefera iluzia în locul adevărului. Articulat altfel, cineva ar putea opta pentru proliferarea falsului întrucât acesta ar considera falsul drept plastic și personalizat și ar considera adevărul drept o alteritate și autoritate. Voi oferi în acest paragraf mai multe argumente pentru căutarea adevărului:
Descoperirea adevărului permite atingerea scopurilor care necesită modificarea mediului. Mediul se desfășoară într-un anumit fel. Din acest motiv, este important să îl pricepem pentru a ne putea folosi de chestiile din jur. Pentru a îl putea pricepe, trebuie să obținem aserțiuni adevărate despre acesta.
Căutarea adevărului ne dă un sentiment de satisfacție întrucât căutarea acestuia implică căutarea a ceva mai durabil decât fictivul, iar obținerea durabilului generează senzația propriei permanențe.
Prim a îl căuta, ne putem satisface curiozitatea.
Faptul că avem motive pentru căutarea adevărului și că suntem conștienți de situația în care ne aflăm, deja ne dă un punct de start pentru a ne putem situa astfel încât să ne distanțăm, pe cât posibil, de adâncirea în virtual.
