Cum mă raportez la autismul meu?
Autismul nu este ceva pe care îl ai, ci este un mod specific de a fi. Nu există o margine între ceea ce sunt și autismul meu. Nu este ceva separat de felul în care mă raportez la situații, ci face parte din structura felului în care gândesc și acționez.
Când mă raportez la propriul autism îmi dau seamă că acest cuvânt este folosit pentru a descrie atât caracteristici fundamentale cât și caracteristici care nu sunt obligatorii pentru ca cineva să fie autist. Cele care nu sunt obligatorii țin de ceea ce, în contextul social actual, este numit “întârziere în dezvoltare.” Eu am trecut de la o persoană cu întârziere în dezvoltare, grație eforturilor părinților mei, la o persoană autonomă capabilă să termine facultatea și master-ul în filosofie. Prin acest parcurs, trăsăturile autiste care țineau de întârzierea în dezvoltare au dispărut. Trăsăturile care țineau de interese restrânse și de dificultăți în interacțiunea socială, au rămas, însă sub o formă integrată social. Din propria experiență, extrag concluzia că, în esență, autismul meu nu are de a face cu întârzierea în dezvoltare", ci cu un anumit mod de a fi, cu o tendință spre fixitate și cu o ușoară dificultate în descifrarea interacțiunilor sociale cu neurotipicii. Pentru mine, aceste trăsături esențiale ale autismului meu sunt doar un mod diferit de gândi, acționa, și tot așa, fără ca aceste trăsături să fie o problemă.
Concluzia pe care am tras-o din propria experiență se reflectă și în DSM 5 atunci când scrie că întârzierea în dezvoltare nu este o trăsătură esențială a autismului, ci doar o trăsătură întâlnită la unii autiști (51). Cu alte cuvinte, există persoane autiste care știu culorile, numerele, etc., și, mai mult decât atât, unele dintre ele au ajuns genii în diferite domenii.
Întorcându-mă la cum mă raportez la propriul autism, când spun că trăsăturile mele autiste nu sunt o problemă, spun că accept existența lor și că le văd ca pe un punct de plecare în felul în care mă raportez la ceea ce fac sau gândesc. Există momente în care aceste trăsături mă încurcă, de exemplu, atunci când mă aflu într-o interacțiune socială cu multe subînțelesuri, sau atunci când tendința către fixitate îmi impedică flexibilitatea la schimbare.
De asemenea, aceste trăsături mă ajută, de exemplu, atunci când este nevoie să mă aplec asupra unei singure activități pentru o perioadă lungă de timp. Tendința către fixitate îmi permite să perseverez în ceva până acând îl fac chiar bine. Un alt exemplu este cel al focusului pe discuție și nu pe limbajul non-verbal. Avantajul acestui focus exclusiv pe discuție este că eu evaluez argumentul așa cum este fără a fi influențat de limbajul nonverbal al celui care exprimă acel argument.
Astfel, cuvântul autism, pentru mine, exprimă o latură a vieții mele, nu singura, și o latură atât cu avantaje cât și cu dezavantaje în contextul social prezent. Deocambdată, acesta este răspuns la întrebarea “cum este pentru tine, Radu, să fii autist?”
Over all, acesta sunt eu și mă bucur de felul meu de a fi ;)
American psychiatric association, ed. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders: DSM-5. 5th ed. Washington: American psychiatric association, 2013.
