Serenitatea Pieselor

În anumite dimineți sau la intersecția dintre clipe, brusc, vă captează un playlist de muzica clasică, jazz, swing, bossa-nova, sau funk. Imediat îi dați voie să vă îmbrace momentul într-o liniște sau forță vitalizatoare care înlătură distragerile și distorsiunile din jur. Fiecare notă, melodie și armonie se insuflă în ceea ce sunteți și transfigurează, prin rezonanța lor, tot ceea ce există într-un spațiu perceptual eliberând ceea ce înainte era acoperit.

Simt, când ascult jazz sau bossa-nova, că totul se dizolvă într-un calm desăvârșit dându-mi forță să îmi încep chestiile cu zâmbetul pe buze. Muzica îmi modifică felul în care îmi este dat spațiul: când ascult jazz și clasică obiectele se mișcă mai lent, sunetele fac culorile să fie mai vibrante, totul se armonizează. Astfel, simt că lumea ca atare devine primitoare și coerentă. Notele alterează ceea ce poate să fie și cine sunt. Însă, ceea ce începe are adesea un capăt. Coerența și armonia pieselor are un început și capăt. Însă, partea bună este că nu există o imposibilitate de armonizare. 

Când ascult bossa-nova, jazz, sau funk, timpul se așează pe făgașul său. În piept, o căldură apare în contact cu muzica, zici că s-a băgat un cablu electric între mine și boxe. Apoi, senzația se transmite prin tot corpul, începând cu picioarele și mâinile, iar, în cele din urmă, îmi animă mușchii feței. Totul devine mai ușor, bucuria își găsește șansa. Nu mai sunt griji și nici întrebări despre cum și ce este de făcut. În fine, mai sunt, însă mai puțin. Ca un vânt, sunetele mă poartă pe calea unei brize ce se ondulează printre crengi și frunze. Nu există probleme reale când ascult muzică.

Sunt curios despre felul în care muzica vă inspiră și vă transfigurează spațiul și vă alterează felul de a fi. Ceea ce e de zis, ceea ce a fost și ceea ce ar putea fi, se împletește în sfera acum-ului și prin muzică prezentul își permite să radieze într-u tranchilitate.