De ce autismul mă poate face să răspund mai lent când mă izbesc de un subiect nou?

Azi vă spun, pe scurt, despre o trăsătură autistă: când sunt angrenat în small-talk, există riscul să răspund cam lent; nu pentru că nu sunt atent, ci din cauza sau datorită modului meu nativ de a procesa informația. Fiind autist, modul meu de procesare este unul în care un întreg nu poate fi priceput din prima. Pentru a-l pricepe, trebuie mai întâi să pricep detaliile și să le pun împreună. Astfel, grație sau din cauza propriului autism, nu pot fi realmente spontan dacă este vorba de un subiect chiar nou. Însă nu este asta comun tuturor? Da și nu. Da, întrucât tuturor le este mai ușor să fie spontani atunci când e vorba de ceva familiar. Nu, întrucât neurotipicii, fiind capabili să priceapă ansamblul înainte de a pricepe detaliile, nu au nevoie să proceseze multă informație pentru a genera, în mod spontan, un răspuns simplu despre ceva chiar nou lor. Însă, mai mulți autiști, me included, nu pot pricepe întregul din prima, instant și fără a-l compune din detalii.

De exemplu, în small talk, poate avea loc următorul scenariu: un autist trebuie, conform așteptărilor celor din jur, să răspundă rapid despre un subiect despre care nu are habar. Fiind autist și fiind forțat să aibă la îndemână detalii deja procesate despre acel subiect pentru a putea avea o imagine de ansamblu, un întreg, acesta are două opțiuni: ba să încerce să răspundă rapid, iar, astfel, să fie nevoit să scoată sunete fără sens, ba să-și ia timpul (cel puțin un minut) pentru a veni cu un răspuns coagulat. Așadar, deși pare o lentoare ne-necesară din partea neurotipicilor, acest timp aparent mort este tocmai cel în care autistul, în inconștientul său, procesează detaliile necesare articulării unui întreg prin care să poată livra un răspuns spontan și adecvat.